Problema nu este ca n-as avea – am slava Domnului o multime de biblioteci – problema este ca-mi lipsesc cu desavarsire referintele romanesti contemporane. M-am oprit pe undeva pe la nivelul anilor ’90 cand o carte romaneasca buna se cauta cu lumanarea.
Am picat de multe ori peste articole pe bloguri fara nici un like, fara nici un comentariu, nimic, doar (multe) ganduri aruncate in virtual. Si atunci m-am intrebat daca exista o oarecare doza de frustrare generata de lipsa de feedback sau e vorba doar de un act de eliberar voluntara (gandurile descatusate devin cumva publice, odata trecuta limita “eu-lui” scade si povara prea-plinului).
( in trecere nu pot sa nu remarc ca tot intrebandu-ma nu m-am putut abtine sa-mi imaginez cum ar fi daca am transpune genul acesta de comportament in spatiul real)
Pentru ca tot circula „de mama” de cateva zile, mi-am bagat si eu nasu’ sa vad despre ce este vorba si acum imi dau cu parerea, asa, ca unul in cunostiinta de cauza caci, in pofida asteptarilor, nu este o chestie complet noua sub soare, cei “plecati dincolo” carora le vine sa-si ia lumea in cap la nici zece zile de la aterizare pe meleaguri straine au existat o groaza si inainte de Revolutie si dupa si vor mai exista “at eternam” . Este normal. Idem pentru cei care si-au descoperit tara odata plecati. Fata in chestiune nu este deci o exceptie, senzationalul nu exista in fapt caci faptul in sine are deja vechime. Senzationalul exista in buzzul creat si sutele de opinii generate.
Nu stiu de ce m-am gandit fix la Romania cand am citit articolul cu pricina, cert e ca m-a facut curioasa fraza „Europa de Est este mai nou destinatia la moda”. Si pentru ca tocmai ma aflam intr-o faza existentiala cu multe intrebari – existentiale la randul lor – pe tema „ce-i prea mult strica”, in toate sensurile si cu spectrul larg de aplicare, am dat cautare si mi-am dat dreptate : „Crazy Bucarest” este intr-adevar ultimul racnet in ceea ce priveste (traducere proprie voit „mot à mot”) „inmormantarea vietii de baiat”.
Am incercat dar n-am putut. Sincer. Mi-am spus sa astept concluziile finale caci situatia pare complicata si ingeri chiar nu suntem. Azi s-au afisat primele concluzii si, ascultandu-le, nu m-am mai putut abtine sa nu scriu pe subiect.
M-a batut gandul dar nu l-a tinut mult, a citit regulamentul si s-a calmat. Nu am un an de vechime pe blog si nici nu scriu foarte regulat. Scriu doar cand am ceva de spus si asta e principiul la care tin enorm. Anuntul m-a facut insa curioasa, minimul necesar pentru a da o raita pe site-ul organizator si a-mi face o parere. Mi-am imaginat repede repejor un scenariu “ce ar fi daca nu s-ar povesti … cu reguli impuse”, cu alte cuvinte ce as fi ales daca as fi indeplinit conditiile?
Care credeti că sunt avantajele existenței unui site pentru un hypermarket?
Raspunsul e simplu: crearea unui canal de vanzare suplimentar, in scopul fidelizarii clientilor, largirii publicului vizat si minimizarea distantelor.
Si pentru ca poate genera efecte „eco” (efectul „carpooling” la nivel de colet), pentru ca e „trendy” si epoca in care traim o cere, pentru ca in curand cei ce nu vor avea nu vor mai exista.
Probabil ca voi face opinie separata. Nu-i bai, o asum, gravitate nesemnificativa. Pentru mine televizorul ca obiect este o opera de arta, mai ales de cand plasmele si LED-urile au invadat piata. Prima “plasma” am agatat-o pe perete acum vreo sapte ani si de atunci nu mai pot de dragul ei. Are contur gri si se integreaza perfect in ansamblul general. Culorile-i sunt calde si imaginile bine delimitate, pixelii marunti abia de-s vizibili cu ochiul liber. Din cand in cand se latesc lungindu-se dar stiu ca nu-i vina lor. Cand se petrece fenomenul respectiv sun la “service client” si totul revine la normal. In cateva zile daca treaba-i complicata. Ultima data cand am sunat a durat o saptmana, la inceput nu m-au crezut pe cuvant, dupa ce i-am batut la cap cu vreo trei apeluri successive mi-au dat dreptate. Nu era vina „home network”-ului, era o problema mult mai grava, la nivel de “municipiu”.
Se zice ca nu demult un avion al unei companii aeriene low cost a refuzat pur si simplu sa decoleze pe motivul ca erau prea putine femei la bord. „Invers-sexism”? Doar la prima vedere. Exista si o logica in spatele acestei decizii cel putin ciudate.
Deunazi mi-a trecut prin cap o idee si am prins-o din zbor. Imediat dupa, i-am dat un contur, fabricand un set de reguli si apoi am partajat-o cu ceilalti. Era, dupa parerea mea, o idee simpatica, altruista si de bun simt, nu ceream decat putina inspiratie si eventual ceva spirit de competitie. Eram motivata rau si speram ca ideea va prinde aripi, motivandu-i si pe altii.
otipa 