Un fel de simbioza

Probabil ca voi face opinie separata. Nu-i bai, o asum, gravitate nesemnificativa. Pentru mine televizorul ca obiect este o opera de arta, mai ales de cand plasmele si LED-urile au invadat piata. Prima “plasma” am agatat-o pe perete acum vreo sapte ani si de atunci nu mai pot de dragul ei. Are contur gri si se integreaza perfect in ansamblul general. Culorile-i sunt calde si imaginile bine delimitate, pixelii marunti abia de-s vizibili cu ochiul liber. Din cand in cand se latesc lungindu-se dar stiu ca nu-i vina lor. Cand se petrece fenomenul respectiv sun la “service client” si totul revine la normal. In cateva zile daca treaba-i complicata. Ultima data cand am sunat a durat o saptmana, la inceput nu m-au crezut pe cuvant, dupa ce i-am batut la cap cu vreo trei apeluri successive mi-au dat dreptate. Nu era vina „home network”-ului, era o problema mult mai grava, la nivel de “municipiu”.

Revenind la televizor, petrecem impreuna relativ mult timp. Pe aici exista si emisiuni demne de lauda, chiar si dezbaterile politice reusesc uneori sa atraga atentia starnind interesul. Si interesele. Dar asta doar din cand in cand si depinde foarte mult de” casting”. Cele mai interesante momente au loc imediat dupa ceva evenimente “remarcabile” gen Fukushima, atac armat in sudul Frantei sau in Newtown sau ceva aventuri “à la DSK”. Atunci se aduna o mana de experti din diferite domenii si dau cu analizele : impact social, impact economic, impact psihologic, ce s-ar fi putut face sa nu se intample, ce s-a facut prea mult, care-s tendintele si asa mai departe.

Demne de lauda ar mai fi emisiunile de culturalizare a maselor in « masa » propuse pe anumite canale disponibile poporului in cautare de ceva de calitate, canale « la liber » imediat dupa plata taxei catre stat, odata  pe an, obligatorie incepand cu primul televizor achizitionat intr-un camin. Intr-o asftel de emisiune am aflat de exemplu ca prea multe mijloace de comunicare “real time” strica si concentratia si memoria si de atunci imi dau peste degete de fiecare data cand, intr-un moment M al lecturarii unui text oarecare mi-ar da prin cap sa mai comentez ceva pe vreun blog. Prea multe intreruperi par sa diminueze intr-un mod drastic atentiaI. Si apropo de asta, de multe ori mi se intampla sa declansez discutii interminabile cu colegii la o cafea, discutii bazate pe un subiect abordat intr-o emisiune TV cu o seara inainte. Subiectul relativ la impactul mijloacelor de comunicare „real time” asupra memoriei a generat de exemplu o discutie extrem de incinsa privind educatia copiilor. Datorita unui reportaj privind un studiu realizat despre gemeni, gene si mediu am aflat de exemplu ca in primele saptamani de viata suntem toti de sex feminin. Ciudat, nu?

Tot datorita televizorului, a unei emisiuni de pe „Planet”, am reluat legaturile cu un vechi coleg de liceu ajuns mare somitate in domeniul lui. Reportajul respectiv il avea ca personaj principal printre alte personaje principale. L-am vazut si nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. Drept e ca era trecut de unsprezece noaptea …

Interesante ar fi si dezbaterile pe subiecte literare in prezenta unor autori deja cunoscuti si nu numai si a unor diversi critici literari. Dar asta o spun mai mult din auzite ca de vazut n-am reusit pana acum, genul asta de dezbatere se petrece in general undeva dupa miezul noptii atunci cand numai o mana de oameni mai percuta ceva. Pacat.

Daca ar fi musai sa ma plang de ceva m-as putea plange poate de numarul redus de filme de calitate. In afara de cateva seriale care au reusit sa-mi creeze un oarecare nivel de dependenta – asta doar daca se petrec inainte de zece si jumatate seara – oferta merita imbunatatita.

In concluzie sunt intr-o oarecare simbioza cu obiectul cu contururi gri si datorita acestei simbioze nu pot si pace sa-l denigrez, nici macar pe la spate. ,

Acest articol se vrea un raspuns (atipic?) la tema propusa de BlogPower 54:

Televizorul – prietenul omului?

– cât timp petreci în faţa televizorului?

– găseşti educative (de ajutor) programele şi emisiunile tv de azi?

– ai curaj să îţi laşi copilul singur în faţa televizorului?

Au mai scris pe aceasta tema:

Program la televizor,Televizor?! Ce-i ala?!,Tembelizorul,TV.

10 thoughts on “Un fel de simbioza

  1. Ei uite că m-ai convins să-ţi dau dreptate în totalitate. Când ai o plasmă cu LED-uri atârnată pa un perete şi îi opreşti sonorul, parcă ar fi un tablou căci emisiuni pentru aşa ceva se găsesc destule.

    • asta imi spun si eu, am gasit lucruri interesante, profit. a exclude „uitatul la TV” din principiu nu face parte din felul meu de a fi. nu exclud nimic din principiu, iau din orice ceea ce este mai bun. viata e scurta ..

  2. Pingback: TV. | Dia na's blog

  3. Pingback: Televizor?! Ce-i ala?! « Jurnal de Belgia

  4. N-ai precizat în ce ţară locuieşti, pentru cei care nu te cunosc. Legat de televitor, nu cred că s-a pus undeva problema excluderii lui din principiu. Eu nu evit să privesc la TV dn ceva regulă autoimpusă, la fel cum nu evit femeile urâte şi lipsite de charismă din principiu, ci pentru că sunt urâte şi lipsite de charismă. Am încercat de câteva ori, n-a ţinut…🙂

  5. Pingback: Televiziunea, necesitate sau drog? | Prin cuvinte mă descopăr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s