Sa relativizam

Deunazi mi-a trecut prin cap o idee si am prins-o din zbor. Imediat dupa, i-am dat un contur, fabricand un set de reguli si apoi am partajat-o cu ceilalti. Era, dupa parerea mea, o idee simpatica, altruista si de bun simt, nu ceream decat putina inspiratie si eventual ceva spirit de competitie. Eram motivata rau si speram ca ideea va prinde aripi, motivandu-i si pe altii.

Ideea a prins, incet-incet si competitorii si-au facut aparitia. Unii mai entuziasti, altii mai mult din curiozitate. La un moment dat nu credeam ca se vor indeplini conditiile necesare pentru punerea in practica, azi sunt aproape sigura ca se va putea lansa cu adevarat. Ar trebui sa fiu multumita – e ceva sa-ti vezi visul cu ochii – dar nu sunt decat impacata cu soarta, in limite rezonabile.

Ca de obicei ceea ce poate parea senzational dintr-un anumit punct de vedere, poate fi interpretat drept catastrofic din alte puncte de vedere. Si aici imi aduc iar aminte de babele din cartier care acum vreo zece ani nu mai pridideau cu barfele pe seama mea „cine stie in ce retea de traficanti sau prostituate s-o fi bagat, plecarea asta-i cusuta cu ata alba, se vede de la o posta”. Babele respective isi traiau rutina cum stiau ele mai bine, stand la coada la lapte dis de dimineata si despicand firul in patru incepand cu ora zece. A.M.

Scopul lor intrinsec era defapt uzura firelor, realitatea de la capatul lor, a firelor, putea sa se li se scurga linistita printre degete. Caci la ce bun sa accepti o realitate atata vreme cat nu esti capabil sa faci parte din ea?

Revenind la ideea originala si la modul in care s-au desfasurat lucrurile pana acum: tin sa precizez pentru cei care cred inca in imposturi la fiecare colt de strada si cauta imperfectiunile cu orice chip, ca intentiile mele –   expuse fara diacritice – sunt complet dezinteresate, izvorate „doar” dintr-o pasiune mai veche pentru carti si litere.

Mi s-au reprosat si greseli gramaticale si lipsa diacriticelor, toate acestea adunate ducand la concluzia ca n-as fi un adevarat roman si deci as tinde mai degraba spre un fel de impostor care in definitiv n-ar avea nici in clin nici in maneca cu organizarea unor concursuri zise „literare”.

In cei zece ani de cand traiesc „pe la altii” speram ca lucrurile sa se fi schimbat putin in tara „adevaratilor romani” se pare insa ca exista anumite caracteristici  care continua sa se transmita din generatie in generatie. Trist …

Inocenta celui plecat „dincolo” tinde sa acopere cu bunastiinta anumite aspecte ale societatii in care revine doar din cand in cand. Aplicand aceasta regula sfanta si in dorinta de a avansa intr-o directie ne-trasata de altii, voi inchide ochii si voi continua sa sper ca lucrurile merg spre bine, ca romanul nu mai priveste in ograda altuia pentru a-i critica asezarea , dimensiunile si randuiala, ca babele de pe strada si-au gasit intre timp niste ocupatii mai onorabile pentru a-si omora timpul ramas si ca vor exista mereu referinte fata de care totul  poate deveni deodata atat de relativ incat analiza unei virgule prost puse ar fi de rasul curcilor. Asta in cazul in care n-ar fi ocupate cu lucruri mult mai importante. Curcile.

Azi am aflat despre moartea unei colege de servici. Avea patruzeci de ani si se lupta cu un cancer de cativa ani buni. Era o fire optimista, radea mai tot timpul si isi facea planuri de viitor acum doua saptamani.

Dumnezeu sa o ierte !

Acest articol participa la editia 53 a Blog Power .

Viața alături de oameni.

– ce crezi despre oameni?

– ce ai schimba la oameni?

– încotro crezi că se îndreaptă omenirea?

Au mai scris pe aceasi tema :

1.	Human connect to human	2.	Alaturi de ei
3.	Sa relativizam	4.	Ma fascineaza oamenii
5.	Cat de departe am ajuns?	6.	Schite
7.	Despre oameni