Intoarcerea

M-a impresionat teribil ceea ce am citit aici. De ce ? Pentru ca este foarte adevarat si uneori adevarul doare. Pentru ca adevarul acesta l-am trait pe pielea mea si pot garanta cu mana pe inima ca doare. Imi aduc aminte de mine acum cativa ani, abia plecata si venita in vizita: nimic nu era bine, „dincolo” era lumea perfecta, „aici” era doar umbra ei. Nimic nu-mi satifacea gusturile recent fine si delicate, totul parea facut de-a-ndoaselea, oamenii-mi pareau toti cu fundul in sus si incruntati s.a.m.d. Incet incet „aici” a devenit „dincolo” transformandu-se in acelasi timp din ceva ridicol de imperfect in ceva greu de atins.

Am inceput incet incet sa apreciez lucruri pe care altadata le treceam rapid cu privirea clasandu-le drept „neinsemnate” : mirosul diminetilor de vara, iernile scartiitoare, gustul de leustean in borsul facut din litrul cumparat la vecina din deal. Si multe altele din aceasi familie. Mi-am dat seama atunci ca nicaieri nu-i perfect, ca fiecare loc are plusurile si minusurile lui, indiferent ce s-ar povesti. In general povestile preiau sintezele si le trasmit mai departe, de multe ori un pic transformate . Povestiile uita in general detaliile, prea lungi si imbarligate, greu de reprodus si dat mai departe.

Cand am plecat, nu mi-am pus prea multe intrebari, vedeam doar scopul si nu neaparat mijloacele. Doua valize si doua sute de dolari, toate economiile disponibile. Mare parte din vecini erau ferm convinsi ca m-am bagat in nu stiu ce retea de trafic cu „fete”,  citisem un anunt in ziar „cautam informaticieni” si raspunsesem la anunt. In virtutea logicii stradale „nu putea sa fie adevarat, cine cauta informaticieni, asta-i doar spuma pentru prosti”. Degeaba le-am spus apoi ca nici vorba de „fete” si alte chestii din astea, ca eu chiar sunt informatician „dincolo” si chiar traiesc din asta fara urma de spaga la unul si altul pentru „tranzit. Au tinut-o pe a lor ani buni dupa, mi-era si rusine de privirile cu care ma bombardau. In fine, sa clasam acest „fapt divers” la „detalii nesemnificative” pe care timpul le va sintetiza intr-un tot unitar „a plecat si dusa a fost”.

Nu e simplu sa pleci, parca te rupi in zeci de bucati, nu recunosti, ca te-ai face de ras, tii in tine si te macini incet. Accepti orice la inceput pentru ca nu prea stii ca e „orice”, limba o orbecai un pic din ceea ce ai invatat la scoala, restul il ghicesti in zambetele de complezenta ale celorlalti. Nu e simplu nici sa ramai, gandurile n-au frontiere, bantuie pe unde au fost ele invatate sa bantuie si tu nu poti sa le impiedici. Si devii binara si uneori e bine, relativizezi totul. Uneori insa e greu, departarea doare.

Cunosc pe cineva care ar vrea sa se intoarca. Ar vrea sa se intoarca dar isi pune prea mult intrebari, ar munci odata intoarsa dar se cauta numai „programatori PHP” si alte chestii din astea, ea nu le-a mai facut de ceva ani buni de cand i s-a dat de inteles ca programarea este prentru altii, altundeva. Si-a facut socotelile si ar ramane cu o mie de euro pe luna in doi dupa diversele dari si obligatii si asta nu pare sa-i gadile prea tare optimismul, vremurile sunt grele si nu se stie niciodata.

Ascultand-o m-am intrebat de ce-ar fi oare intoarcerea mai grea decat plecarea? Numai pentru faptul ca am imbatranit si nu mai vedem viata in roz? Numai pentru faptul ca ne puneam prea multe intrebari?

13 thoughts on “Intoarcerea

  1. Ce mică e lumea. Şi tu tot informatician? E dureroasă relatarea ta. Hai să fim optimişti, chiar dacă e greu în unele momente. Rezistă. Cei care pleacă sunt fiinţe neliniştite şi asta e bine. Resemnarea nu li se potriveşte.

    • Da, la baza informatician. Acum ceva in domeniu ca informatica de baza e facuta pe altundeva. (informatica de baza = cod , definitie probabil falsa) . E greu pe peste tot, asta-i adevarul. De rezistat am rezistat si pe acolo si pe aici, e tot ce putem face. Acum incerc sa impletesc utilul si placutul si sa imi spun ca am unde ma intoarce, oricand, spre deosebire de altii. Astept sa am curajul sa fac „marele pas” . Un fel de-a spune, daca as mai avea curajul de acum ceva ani sigur m-as fi intors deja. Dar, ca si cunostiinta despre care vorbeam, imi pun o groaza de intrebar si imaginez o groaza de scenarii catastrofa. O tampenie , nu?

  2. Cunosc zeci şi zeci de „poveşti” despre plecări. Din 10, doar două sunt de bine. Cam pe acolo stă procentul. Ce-i drept, când e vorba de bine, e chiar de foarte bine dar şi când e de rău…
    Mă bucură să văd la tine o atitudine matură şi echilibrată.

    • Chiar si atunci cand ” e de bine” se omit uneori „detaliile” neplacute. Dar oriunde e greu, pe nicaieri nu umbla cainii cu covrigi in coada. Diferenta consta in tipul „raului”, pozitia lui in piramida lui Maslow…

  3. Eu m-am hotărât să rămân, orice-ar fi! N-am simţit niciodată chemare înspre altă ţară. Unii îi zic naţionalism, dar la mine nu e o chestie raţională. Pur şi simplu aşa s-a întâmplat până acum…ocazii am tot avut. Nu consider ca le-am ratat.

    • Cand eram tanara plecau toti , pe capete, State, Canada, Germania. Pe mine nu m-a tras niciodata ata. Pana cand am simtit din ce in ce mai tare „suturile in fund si am vazut crescand pe toate drumurile castele ridicate din inselatoriii diverse pe care unii acum le-ar numi mafioate… Nu e usor nici sa ramai, nici sa pleci, daca pleci asta nu inseamna neaparat ca ti-ai tradat tara, daca ramai nu inseamna neaparat ca iti lipseste curajul. „DIn contra” in ambele situatii. As vrea sa pot reface drumul in sens invers cu aceasi non-salanta si orbire cu care l-am facut acum cativa ani , plecand.

  4. Nu e clar că ai unde să revii, mereu. Plecând, devii altcineva. Vezi mai mult, cunoşti mai mult, înţelegi mai bine. Vorba grecoteiului, simţi enorm şi vezi monstruos. Şi nu mereu oamenii din urma ta sunt capabili să fie ai tăi ca atunci când erai şi tu de-a lor.

    Doar cei doi cenţi ai mei.

      • După cum îmi explica şi mie altcineva: depinde cât de tare eşti mânat din spate. Ai plecat pentru că aveai o sulă în coaste, metaforic vorbind, de asta şi saltul în gol părea o opţiune dacă nu bună atunci măcar acceptabilă. Presupun, nu ştiu.

        Întoarcerea nu mai e un salt; ştii destul de bine ce vei găsi, ştii şi ce pierzi. Gustul leuşteanului nu bate gustul banilor, spre exemplu, deşi le poţi avea pe amândouă dacă ai putea să munceşti ca freelancer odată întoarsă acasă. Momentan, bag de seamă că e echilibrată balanţa cu dorinţe altfel contrare🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s